Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

LIGA 2 – CS Minaur se întoarce cu un punct de la Timișoara

Published

on

Politehnica Timișoara și CS Minaur au terminat la egalitate partida disputată azi în etapa a 12-a a Ligii 2. După cum s-a desfășurat jocul, rezultatul este echitabil, dar impresia ar fi că băimărenii ar fi putut câștiga acest joc, ținând cont că au avut în față un adversar modest. Antrenorul Mihai Iosif a preferat, însă, un joc prudent, lucru de înțeles în situația în care se află Minaur în acest moment în clasament.

Oaspeții au fost mai prezenți în joc în prima repriză, când au și deschis scorul prin Ciprian Stanciu (min. 45), care a șutat frumos, cu stângul, de la 20 de metri, în dreapta portarului Murariu, lângă bara laterală. Tot Stanciu expediase, în min. 18, mingea în bara laterală dreapta a porții timișorene.

După pauză băimărenii au făcut un pas în spate și gazdele au egalat, prin Daniel Benzar (min. 63) care a transformat o lovitură liberă de la 20 de metri, minge fiind deviată de zid și păcălindu-l astfel pe Costache. În continuare tot bănățenii au atacat mai mult, dar n-au reușit să marcheze golul victoriei.

Poli Timișoara – CS Minaur Baia Mare 1-1 (0-1)

Poli Timișoara: Murariu – Mada, Bocșan (cpt.), Germinio, Taub – Tsvetkov, Pureca – Bîrnoi, Ignea, Oanea – P. Popescu. Rezerve: Isvoranu – D. Benzar, Zaluschi, Rz. Milea, Tudoran, D. Olariu, C. Jurj, Țurcaș, Bakoș. Antrenor: Octavian Benga

CS Minaur: Al. Costache – C. Alexe, R. Lazăr, Mondragon (cpt.), Neacșu – Gneba, Donca – Ciocan, R. Stănescu, Chinde – C. Stanciu. Rezerve: Băilă – D. Simion, Oiță, Rotar, Chitaș, Potcoavă, Gherman, Bakare Ouato, Muacir. Antrenor: Mihai Iosif

Arbitru central: Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea). Arbitri asistenți: George Suciu (Câmpia Turzii) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu). Arbitru de rezervă: Tudor Florin Jurca (Arad). Observator de arbitri: Ionel Popa (Paşcani). Delegat de joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).

Actualitate

YHP Logo