Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

URMĂRI – Economia Georgiei înfloreşte în timp ce ruşii cu bani fug în această ţară de războiul lui Putin

Publicat cu

pe

În timp ce războiul din Ucraina sufocă Europa, o mică naţiune aflată lângă Rusia se bucură de un boom economic neaşteptat. Georgia este pe cale să devină una dintre economiile cu cea mai rapidă creştere din lume în acest an, după un aflux dramatic de peste 100.000 de ruşi, produs de la invazia Rusiei în Ucraina şi eforturile de mobilizare de recruţi ale lui Vladimir Putin, pentru război, relatează Reuters.

Pe măsură ce lumea se îndreaptă spre recesiune, această ţară cu 3,7 milioane de locuitori, care are ieşire la Marea Neagră, va înregistra o creştere viguroasă a producţiei economice, de 10%, în 2022, pe fondul unui boom condus de consum, potrivit instituţiilor internaţionale.

Astfel, economia modestă, de 19 miliarde de dolari, binecunoscută în regiune pentru munţii, pădurile şi văile vinului, va depăşi pieţe emergente precum Vietnam şi exportatori de petrol precum Kuweit, care sunt susţinuţi de preţurile ridicate ale ţiţeiului.

”Pe partea economică, Georgia se descurcă foarte bine”, a declarat pentru Reuters Vakhtang Butskhrikidze, CEO al celei mai mari bănci din ţară, TBC, într-un interviu la sediul său din Tbilisi.

”Există un fel de boom. Toate industriile se descurcă foarte bine, de la microîntreprinderi până la corporaţii. Nu mă pot gândi la vreo industrie care să aibă probleme anul acesta”, a adăugat el.

Cel puţin 112.000 de ruşi au emigrat în Georgia în acest an, arată statisticile privind trecerea frontierei.

Actualitate

YHP Logo