Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎNTR-O FIRMĂ DE IT – Investiție americană uriașă în România

Publicat cu

pe

Compania americană GlobalLogic este decisă să investească o sumă uriașă într-o firmă de IT din Cluj-Napoca. Americanii au planuri ambițioase în ceea ce numesc Silicon Valley al Europei de Est. Americanii de la GlobalLogic pun la bătaie 240 de milioane de euro pentru a cumpăra compania de IT Fortech Cluj. Cei de la GlobalLogic vor plăti aproape un sfert de miliard de euro în două faze. Mai întâi, ei vor oferi 160 de milioane, după care, în termen de doi ani, restul de 80 de milioane, scrie Ziarul Financiar. Alte sume ar fi investite dacă angajații companiei clujene vor atinge o serie de obiective în următorii doi ani. 

„Dată fiind amploarea tranzacției, ambele părți au refuzat până acum să ofere alte detalii. Potrivit sursei citate, aceasta este cea mai mare tranzacție făcută până în prezent de o companie românească din IT.
Chiar și în anunţul oficial cele două părţi au evitat să dezvăluie alte informații despre tranzacție. Acționarul principal al Fortech Cluj este fondatorul acesteia, Călin Văduva. Fortech furnizează servicii IT pentru clienţii din toată lumea, precum testarea și personalizarea sistemelor software, dezvoltarea web, Java și .NET și alte asemenea”, scrie adevarul.ro.

Actualitate

YHP Logo