Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

ÎN CURÂND – Populația care urmează să se pensioneze va primi o pensie mai mică, de subzistență

Publicat cu

pe

Populația activă a României a scăzut cu un milion de persoane, în ultimii 10 ani, potrivit datelor datele din Recensământ 2022 publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Economistul Adrian Codîrlașu, vicepreşedinte CFA România, spune că principala consecință a scăderii populației active se va putea vedea la sistemul de pensii în viitor, ceea ce ar putea însemna că populația care urmează în câțiva ani să se pensioneze va primi o pensie mai mică, adică de subzistență.

„Cum avem pretenția să vină altcineva în România dacă populația ne placă? Românii nu vor să stea. Va fi o problemă cu sistemul de pensii în viitor și aș spune că noi, cei din generația X, ar trebui să primim de la premiza că ne planificăm bugetul, că pensia va fi dacă va fi extrem de mică, adică pentru subzistență. Vin autoritățile și spun mărim vârsta de pensionare de la 65 la 70 de ani, aici e de fapt problema sistemului”, a declarat Adrian Codîrlașu, vicepreşedinte CFA România.

Principalele motive pentru care românii aleg să plece către țări dezvoltate sunt salariu mai mare pentru munca depusă, precum și cele sociale: un sistem mai bun si mai eficient de sănătate și educație.

„Din păcate, vedem că inclusiv acum românii pleacă din România și se duc în țări dezvoltate, motivele fiind salariu mai mare pentru munca depusă și de asemenea aș spune că sunt și motive sociale. De exemplu sistemul de sănătate și sistemul de învățământ din România vs. cele ale țărilor dezvoltate lasă mult de dorit. De aici, părerea mea, asta atrage românii să să părăsească România. Pe de o parte veniturile mai mari, pe de altă parte parte sistemul de sănătate și și educație mult mai bine dezvoltat în străinătate. Cât timp nu se va schimba ceva în România, acest trend probabil că va continua. Atât timp cât există acest decalaj între România și țările dezvoltate, românii vor continua să plece din din România”, spune economistul.

Ce ar însă ce înseamnă de fapt majorarea vârstei de pensionare? Populația muncește mai mult, plătește mai multe contribuții, dar primește mai puțin.

„Vom plăti cu 5 ani mai mult la pensie, în loc să primim 15 ani aceeași pensie vom primi doar 10, deci pensia e mai mică. În prezent se primește circa 40% din contribuție. Deși am contribuit mai mult, în viitor poate o să primească undeva la 25-30 % din contribuție. Practic se vede că se confirmă că trendul este de scădere a populației în România și va continua”, mai amintește Codîrlașu.

Actualitate

YHP Logo