Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

ȘANSĂ PENTRU O VIAȚĂ NOUĂ – Prelevare de organe la Spitalul Județean Baia Mare

Publicat cu

pe

La Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opris” Baia Mare s-a realizat o nouă intervenţie de prelevare organe prin bunăvoinţa unei familii care a fost de acord cu donarea de organe. În urma acestui gest plin de altruism, pentru alţi trei români a fost reînnodat firul vieţii.
„Echipa de prelevare ficat a Institutului Clinic Fundeni , condusă de dr. Guenadiy Vatachki, a adus speranţa pentru un alt pacient critic, a cărui unică şansă la viaţă era un transplant hepatic. Intervenţia salvatoare a fost realizată de echipa de chirurgi condusă de dr. Doina Hrehoreţ, cu suportul indispensabil al echipei ATI, condusă de dr. Cristina Martac. Rinichii au fost prelevaţi de echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de dr. Andrei Tomuţă. Astfel, 2 pacienţi aflaţi în suferinţă de mai mulţi ani au primit şansa la o viaţă mai bună în urma intervenţiilor de transplant renal, realizate de echipele de transplant ale ICUTR Cluj, conduse de dr. Silviu Moga şi dr. Dan Enache”, transmit reprezentanții Spitalului Județean Baia Mare.
Mulţumim echipei de coordonare a SJUBM – dr. Andrei Mureşan, dr. Adriana Stoicovici, as. Adela Mirela Botos, prima verigă în lungul lanţ de la suferinţă la speranţă, care a avut dificila şi emoționanta misiune de a fi alături de rudele îndurerate. De asemenea, apreciem implicarea conducerii acestei unităţi sanitare în susţinerea şi dezvoltarea Programului Naţional de Transplant. Este cea de-a 3-a intervenţie de prelevare organe realizată anul acesta la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opris” Baia Mare.
Solidaritatea şi dragostea faţă de semeni, tăria de a lua decizii foarte grele, munca responsabilă şi efortul colectiv fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. Suntem profund recunoscători faţă de toţi cei care reuşesc să aducă speranţa pentru viaţă: donator, familia acestuia și echipele medicale. Pentru ca acest «lanț al vieții» să fie posibil, a fost nevoie de acceptul familiei celui decedat. Transmitem sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei donatorului care a găsit puterea de a transforma propria durere în speranţă pentru alții. Respect şi recunoştinţă pentru munca tuturor echipelor medicale implicate în această luptă pentru viaţă!, a declarat managerul Spitalului Județean Baia Mare, Oros George Alexandru.

Actualitate

YHP Logo