Benjamin Ferencz, ultimul procuror supravieţuitor al proceselor de la Nurnberg (Germania), care au adus în faţa justiţiei criminalii de război nazişti după cel de-al Doilea Război Mondial, a murit, vineri, la vârsta de 103 ani.
Avea doar 27 de ani când a fost procuror, în 1947, la Nürnberg, unde acuzaţii nazişti, printre care Hermann Göring, au fost judecaţi pentru crime împotriva umanităţii, inclusiv pentru Holocaust, genocidul în care şase milioane de evrei şi milioane de alte persoane au fost ucise sistematic. Benjamin Ferencz, avocat cu studii la Harvard, a obţinut condamnarea a numeroşi ofiţeri germani care au condus escadroanele itinerante ale morţii în timpul războiului.
Ferencz a pledat, apoi, timp de zeci de ani, pentru crearea unei curţi penale internaţionale, un obiectiv realizat odată cu înfiinţarea tribunalui internaţional care are sediul la Haga, în Olanda, notează Reuters, citată de News.ro.
Născut la 11 martie 1920 în Ciolt (Maramureș), Benjamin Ferencz avea 10 luni când familia sa s-a mutat în Statele Unite, unde a crescut în sărăcie, în cartierul „Hell’s Kitchen” (Bucătăria Iadului) din New York City. După ce a absolvit Facultatea de Drept de la Harvard în 1943, s-a înrolat în armata americană şi a luptat în Europa, înainte de a se alătura secţiei pentru crime de război a armatei americane, nou înfiinţată.
Potrivit Pro TV, el a confiscat documente şi a înregistrat probe în lagărele naziste ale morţii, precum Buchenwald, după eliberarea lor de către forţele aliate, inspectând scenele de degradare umană, inclusiv grămezile de cadavre emaciate şi crematoriile unde erau incinerate un număr incalculabil de cadavre.
După ce războiul s-a încheiat în 1945, Ferencz a fost recrutat pentru a participa la urmărirea penală a SUA în cadrul proceselor pentru crime de război de la Nürnberg, un oraş în care liderii nazişti organizaseră ample mitinguri de propagandă înainte de război. Ferencz a lucrat sub comanda generalului american Telford Taylor.
După procesele de la Nürnberg, Ferencz a lucrat pentru a asigura despăgubiri pentru victimele şi supravieţuitorii Holocaustului.
Ulterior, el a pledat pentru crearea unui tribunal penal internaţional. În 1998, 120 de ţări au adoptat la Roma un statut pentru înfiinţarea Curţii Penale Internaţionale, care a intrat în vigoare în 2002.