Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

EXTERN – Macron insistă cu „autonomia strategică” a Europei faţă de China şi SUA și vrea UE o putere globală

Publicat cu

pe

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a reafirmat viziunea asupra locului pe care Europa ar trebui să-l aibă în lume într-un interviu realizat vineri, în China, de cotidianul economic „Les Echos”, dar care a fost publicat duminică. Cuvântul „autonomie” este folosit de nu mai puţin de nouă ori de şeful statului în timpul acestui interviu, remarcă „Le Figaro”.

„Autonomia strategică trebuie să fie o luptă a Europei”, a pledat el.

„Nu vrem să depindem de alţii în probleme critice”, a declarat preşedintele Franţei, care a fost săptămâna trecută în China pentru o vizită de stat de trei zile. „În ziua în care nu mai ai de ales în materie de energie, de cum să te aperi, de reţele sociale, de inteligenţă artificială, pentru că nu mai ai infrastructură în aceste domenii, ieşi pentru o vreme din istorie”, a punctat Macron.

„Paradoxul ar fi ca, în momentul în care punem în aplicare elementele unei adevărate autonomii strategice europene, să începem să urmăm politica americană, printr-un fel de reflex de panică”, a mai declarat şeful statului francez, precizează g4media.ro.

Întrebat despre Taiwan chiar înainte de începerea, sâmbătă, a unor manevre„militare chineze majore în jurul insulei, Emmanuel Macron a spus că Europa nu trebuie să fie implicată în tensionarea şi mai mare a relaţiilor dintre SUA şi China.

Actualitate

YHP Logo