Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

FOTBAL – Publicul şi ambianţa ne-au ajutat să credem, a spus antrenorul Sevillei după calificarea în semifinalele Europa League

Published

on

Jose Luis Mendilibar, antrenorul echipei spaniole de fotbal Sevilla FC, calificată în semifinalele Europa League, după victoria cu Manchester United (3-0), a afirmat că publicul şi ambianţa creată pe stadion au ajutat formaţia andaluză să creadă că o poate învinge pe Manchester United, informează AFP.

„Publicul şi ambianţa ne-au ajutat să credem că putem să o facem, că o putem învinge pe Manchester United şi am fost capabili. Şi le voi cere mereu jucătorilor acelaşi lucru: să creadă, să creadă şi să creadă în continuare”, a declarat tehnicianul.

„Am crezut că va fi un meci echilibrat, care se va decide în ultimele momente, dar în realitate am fost liniştiţi doar în ultimele 12 minute, după 3-0. Până atunci, nu credeam că este posibil”, a mai spus antrenorul.

„Ce am adus acestei echipe eu cred că a fost simplitate. Eu nu cer nimic bizar. Sunt aşa cum sunt şi nu mă voi schimba. Am început la nivel regional şi acum sunt în semifinalele Europa League cu o echipă foarte bună. Dar, după părerea mea, simplitatea este unul din lucrurile cele mai importante în fotbal”, a adăugat Mendilibar.

Sevilla, echipă care deţine recordul de trofee în competiţie (Cupa UEFA/Europa League), şase la număr (2005/06, 2006/07, 2013/14, 2014/15, 2015/16, 2019/20), a dispus de Manchester United la scor de forfait (3-0), prin dubla marocanului Youssef En-Nesyri (8, 81) şi reuşita lui Loic Bade (47). În tur, scorul a fost egal, 2-2, după ce ”diavolii roşii” au condus multă vreme cu 2-0.

În semifinale, Sevilla o va înfrunta pe Juventus Torino.

Actualitate

YHP Logo