Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CURS VALUTAR – Marile bănci străine văd cursul peste 5 lei/euro în a doua jumătate a acestui an

Publicat cu

pe

Cursul euro-leu va rămâne, probabil, sub pragul de 5 lei în următoarele luni, însă riscurile pentru depășirea acestui nivel psihologic se amplifică în a doua jumătate a anului, relevă estimările marilor grupuri financiare, analizate de Profit.ro.

Pe final de an, cei mai mulți dintre analiștii consultați de Bloomberg anticipează un curs de 5 lei sau chiar mai ridicat. În timp ce presiunile pentru deprecierea leului sunt determinate de factori economici, Banca Națională a României (BNR) are un rol foarte important în ce privește evoluția cursului, în special prin limitarea volatilității. Euro a atins recent un nou maxim record, de 4,9783 lei/euro pe 19 mai, în contextul unui trend de depreciere a monedelor din regiune. Ulterior, leul a recuperat parțial, iar cursul a ajuns în ultimele zile sub 4,96 lei/euro.

Luni, BNR a anunțat un curs de referință de 4,9580 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9575 lei înregistrat vineri. Leul are o traiectorie mult mai puțin volatilă față de alte monede din regiune, ca urmare a intervențiilor BNR.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo