Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

FINAL DE GREVĂ? – Întâlnire de ultim moment a profesorilor cu premierul Ciucă, urmată de ședință de guvern (ACTUALIZARE)

Published

on

Duminică, de la ora 9, au loc consultări cu reprezentanții sindicatelor din Educație, la Palatul Victoria, conform programului anunțat al premierului Nicolae Ciucă. De la ora 10 urmează să se desfășoare o ședință de Guvern în care ar urma să fie aprobate o serie de creșteri salariale pentru personalul din Educație.

Potrivit unui mesaj al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Educaţie, Marius Nistor, transmis pe grupurile membrilor de sindicat din educaţie, Guvernul ar fi acceptat, sâmbătă seara, o propunere a sindicatelor.

Este vorba ca salariile să crească de la 1 ianuarie cu 50% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă.

„Sindicatele au mai solicitat, iar Guvernul ar fi acceptat și vouchere/prime de „1.500 anual pentru personalul didactic de predare și auxiliar până în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027”, soluție negociată încă de vineri cu Executivul. O altă cerere acceptată ar fi creșterea la 50% a primei tranșe din diferența între salariul actual și noua grilă din noua lege a salarizării, de la 1 ianuarie 2024. Până acum sindicatele primiseră o primă tranșă de 40% și mai apoi 45% din această diferență”, scrie g4media.ro

UPDATE

Sindicaliştii din educaţie au anunţat duminică, după discuţiile cu premierul Nicolae Ciucă, că luni, greva continuă. Răspunsul la oferta Guvernului va fi dat luni la 10:00, după consultarea proiectului de majorare a salariilor.

Actualitate

YHP Logo