Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

COLIZIUNE FRONTALĂ – Accident produs în Cetățele. Șoferul vinovat a părăsit locul faptei

Publicat cu

pe

Ieri, 16 iulie a.c., la ora 17.47, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați prin apel de urgență de către un bărbat de 29 de ani din Unguraș, despre un eveniment rutier în care conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii evenimentului, iar conducătorul auto s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că pe drumul comunal 28, pe strada principală din satul Cetățele, un autoturism care circula din contrasens, ar fi lovit frontal autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani, iar după producerea impactului, persoana ar fi plecat. Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că la volanul autoturismului s-ar fi aflat un bărbat de 34 de ani, din Cetățele”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.

Acesta a fost identificat și întrucât ar fi emanat halenă alcoolică, i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, dar a refuzat, motiv pentru care a fost transportat la Centrul de Permanență Baia Sprie, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii concentrației de alcool.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări.

Actualitate

YHP Logo