Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

REPARAȚIE MORALĂ – Secție de handbal la CSM Sighetu Marmației. Cornelia Lucaci va fi antrenoare

Published

on

Parcursul remarcabil al echipei naționale de handbal feminin tineret, încheiat cu o medalie de bronz, la Campionatul European U19 are ecouri pe toate planurile. Printre altele, handbalul feminin din Sighetu Marmației este pe cale să renască. Astfel, se produce și o reparație morală pentru antrenoarea Cornelia Lucaci, care a descoperit patru dintre handbalistele care au jucat pentru România la competiția desfășurată la Pitești și Mioveni, dar nu a fost apreciată până acum de conducerea CSȘ Sighetu Marmației.

„Consiliul de Administrație al CSM Sighetu Marmației, la propunerea subsemnatului, a aprobat afilierea secției de handbal a clubului la Federația Română de Handbal, urmând ca echipa de junioare să participe în viitorul sezon competițional sub îndrumarea antrenoarei Lucaci Cornelia, cea care le-a descoperit și format pe recentele câștigătoare ale medaliei de bronz cu echipa națională a României la Campionatul European de Handbal U19.

Felicitări Alisia Boiciuc, Sorina Brîndușa, Denisa Romaniuc și Mihaela Rusneac! Felicitări doamna Lucaci Cornelia! Succes pe mai departe!”, a transmis Vsaile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.
foto Facebook Handbal feminin, Cerasela Levy

Actualitate

YHP Logo