Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

PNRR – Peste 100 milioane de lei pentru dotarea unităților de învățământ din Maramureș

Publicat cu

pe

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a semnat, alături de ministrul Educației Ligia Deca, contractul de finanțare a proiectului prin care vor fi dotate atât școlile speciale din județ, cât și unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile conexe, care se află în subordinea Consiliului Județean Maramureș. Proiectul este în valoare de 8 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.
Sunt 10 beneficiari în cadrul acestui proiect, iar unitățile care vor avea dotări noi sunt: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Târgu Lăpuș, Școala Gimnazială Specială Baia Mare, Centrul Județean de Resurse și Asistentă Educațională Maramureș, Clubul Copiilor Sighetu Marmației, Clubul Sportiv Școlar Baia Sprie, Clubul Sportiv Școlar nr. 2 Baia Mare.
„De asemenea, alte 44 de comune și 10 orașe din județ au finanțarea asigurată prin PNRR pentru dotarea unităților de învățământ pe care le au în subordine.
Toate aceste proiecte au o valoare de peste 108 milioane lei, bani care vor fi investiți în dezvoltarea infrastructurii unităților școlare din județul nostru”, anunță Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Actualitate

YHP Logo