Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

BAIA SPRIE – Primul aquapark din județul Maramureș, în faza studiului de fezabilitate

Publicat cu

pe

În ședința Consiliului Județean Maramureș de astăzi, a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru proiectul privind realizarea primului AquaPark din județul Maramureș, în zona Baia Sprie.
„În paralel, pregătim cererile de finanțare, iar în luna august vom depune proiectul, în valoare totală de peste 39 milioane de euro, pentru finanțare prin Programul Operațional Regional – POR, durata de realizare a acestuia fiind de 36 de luni”, anunță Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Complexul de agrement Aquapark din Maramureș va avea o capacitate totală de 3000 de persoane – 2000 de persoane la exterior și 1000 de persoane la interior, fiind amenajat pe o suprafață totală de 130.000 mp.
ZONA DE AGREMENT EXTERIOARĂ, care cuprinde 2000 de utilizatori simultan, va fi dotată cu: 3 bazine exterioare (piscină de relaxare, piscină cu valuri), bazin pentru ansamblu tobogane, spații comerciale, terenuri sport, terase exterioare și spații verzi. De asemenea, vor fi realizate 556 de locuri de parcare pentru autoturisme și alte 10 locuri de parcare pentru autobuze.
CORPUL PRINCIPAL al AQUAPARK-ului, destinat pentru 1000 utilizatori simultan, va cuprinde: piscină interioară cu zonă hidromasaj, bazin interior de înot, piscină de tip „Baby Pool”, destinată utilizării copiilor cu vârste de 1-7 ani, piscină pentru ansamblu tobogane de interior, piscină interioară exclusiv adulți, zonă wellness saună, hammam, bazine apă sărată, zonă restaurant și zonă de vestiar cu depozitare, 94 cabine de schimb și 1010 dulapuri cu sistem de închidere individual.

Actualitate

YHP Logo