Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DATORITĂ POLIȚIȘTILOR MARAMUREȘENI – Familii mai fericite de sărbători

Publicat cu

pe

Polițiștii Serviciului Rutier, cei din Baia Sprie și Tăuții Măgherăuș, împreună cu Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Compartimentul de Presă s-au hotărât să-l ajute pe Moș Crăciun și au venit în sprijinul a trei familii aflate în nevoi din Nistru și Tăuții de Sus. De bucuria cadourilor au avut parte mai mulți copii alături de părinții lor, fiindu-le oferite diferite alimente, jucării și rechizite.

Polițiștii din Baia Sprie „ajutoarele lui Moș Crăciun”, au pus mână de la mână și au ajuns în cursul acestor zile la mai multe familii greu încercate.

„Cu timiditate și bucurie ne-au așteptat în pragul caselor de la cel mai mic la cel mai mare. Pentru a se bucura cu adevărat de aceste sărbători, polițiștii din Baia Sprie au împodobit bradul cu cei micuți, dar nu au uitat și de cei mai vârstnici. Și-au unit forțele, nu au lăsat frigul să îi oprească și au împărțit ciocolată și cozonaci cetățenilor care se aflau pe drumurile publice.

Ne-am despărțit, ei mulțumindu-ne pentru vizită și pentru gândurile bune, iar noi împăcați că i-am putut ajuta, măcar pe moment”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo