Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

BAIA SPRIE – Schimb de locuri la volan, la vederea polițiștilor

Publicat cu

pe

Ieri, în jurul orei 12.00, polițiștii din Baia Sprie, aflați în serviciul de patrulare pe D.N. 18, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a unui autoturism. Conducătorul auto nu a dat curs solicitării polițiștilor, continuându-și deplasarea, dar, după aproximativ 300 de metri, autoturismul a oprit pe partea dreaptă.

La volanul autoturismului a fost identificată o femeie de 45 de ani din Vișeu de Sus, iar pe scaunul din dreapta un tânăr de 22 de ani, tot din Vișeu de Sus.
Existând suspiciunea că cei doi ar fi schimbat locurile în autoturism, polițiștii au verificat și dacă bărbatul are dreptul de a conduce autoturisme, stabilindu-se faptul că acesta figurează cu dreptul de conducere suspendat.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat.

Actualitate

YHP Logo