Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

EXPLICAȚIE – De ce a încercat soacra lui Cătălin Cherecheș să mituiască o judecătoare

Publicat cu

pe

Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar fi dat 50.000 de euro pentru a cumpăra clemența judecătoarei din instinct matern și pentru a salva familia, a motivat avocatul acesteia. În schimb, instanța a reținut ușurința și lipsa de jenă cu care a încercat mituirea unui magistrat.

Din motivarea deciziei de arestare preventivă, în 9 noiembrie, a socrilor primarului Cătălin Cherecheș aflăm cum justifică aceștia încercarea de a mitui un judecător pentru a obține achitarea edilului-șef al municipiului Bâaia Mare

În ceea ce o privește pe soacra primarului, avocatul apărării spune că ea ar fi încercat să evite distrugerea familiei: „Fiica inculpaților s-a căsătorit cu primarul, intră în familie și toată lumea vorbește că mai este o singură cale de atac și asta înseamnă distrugerea familiei”.

Potrivit apărătorului, Claudia Gliga ar fi acționat din „frica unei mame ca judecătorul să privească lucrurile și să nu fie o mașinațiune, așa cum prezintă presa lucrurile încât foarte mulți oameni ajung să se întrebe dacă mai există dreptate”.

Avocatul susține că soacra lui Cherecheș ar fi cunoscut-o pe mama judecătoarei și că doar i-a pus acesteia o întrebare „dacă în numele legii poate să fie mai blândă”.
„A vrut să cumpere o siguranță”

„O întrebare nu intră în limita penalului, însă această persoană, dacă ar fi spus inculpatei să înceteze cu astfel de propuneri, că fiica sa este judecătoare în Cluj și nu o interesează astfel de chestiuni, lucrurile nu ar fi fost astăzi în așa manieră”, a susținut avocatul.

Avocatul Claudiei Gliga face o acuzație voalată arătând că mama judecătoarei a intrat în rol și i-ar fi surâs ideea de a fi „cumpărată”, având însă pe ea tehnica montantă de DNA.

Avocatul mai spune că inculpata și-ar fi dorit achitarea ginerelui, chiar dacă acest lucru ar fi costat.

„Din pricina faptului că avocații din dosar au susținut că nu sunt probe în dosarul primarului, inculpata a dorit achitare pentru că e nevinovat, chiar dacă aceasta costă, chiar dacă e paradoxal, dar acesta a fost modul dânsei de a percepe, a vrut să cumpere o siguranță, nu o soluție”, se mai arată în pledoaria avocatului apărării.

„Ușurința, lipsa de jenă cu care inculpații au acționat”

Instanța a reținut că în data de 6 noiembrie, în jurul orei 12.00, mama judecătoarei și soacra primarului s-au întâlnit în cofetăria acesteia din urmă.

„Din conținutul convorbirii rezultă, dincolo de orice dubiu, că Claudia Gliga a promis, prin intermediul colaboratorului cu identitate reală, judecătoarei Georgiana Rodica Fărcaș-Hîngan, o sumă de bani, respectiv 50.000 de euro avans, restul după pronunțarea deciziei, pentru ca aceasta, împreună cu colega de complet să dispună achitarea lui Cătălin Cherecheș”, se arată în motivare.

În 8 noiembrie, în jurul orelor 16.00-17.00, Claudia Gliga a fost prinsă în flagrant, în contextul remiterii sumei de 50.000 de euro mamei judecătoarei. Această sumă ar fi reprezentant un avans, restul urmând a fi plătit după emiterea hotărârii.

Instanța a reținut că, în momentul flagrantului, Claudia Gliga a negat că ar avea cunoștință de suma de 50.000 de euro găsită în cutia dată mamei judecătoarei.

Judecătorul a apreciat că infracțiunea pentru care sunt cercetați inculpații este de o gravitate deosebită, atât în ceea ce privește conduita penală, cât și circumstanțele reale ale faptei.

„Rezultă din probleme administrate ușurința, lipsa de jenă cu care inculpații au acționat pentru rezolvarea unei situații contrar dispozițiilor legale, încercând să mituiască un magistrat pentru a obține o soluție de achitare”, se arată în motivare.

sursa adevarul.ro

Actualitate

YHP Logo