Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

OPINIE – Care a fost cel mai bine educată generație din România?

Publicat cu

pe

Generația cel mai bine educată a fost cea a anilor ’20, fiind produsul reformei școlare făcute de Spiru Haret, iar în perioada comunistă generația care a strălucit a fost cea a anilor ’70, spune Dumitru Borțun, doctor în Filosofie și profesor universitar la SNSPA, invitat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

În timp ce generațiile tinere caută acum, spune profesorul Borțun, să muncească mai puțin și să câștige mai mult, generația anilor 70 a abordat studiul cu convingerea că performanța profesională este cheia unei vieți împlinite.

„Generația anilor ’70, căreia din fericire îi aparțin și eu, pentru că vreau să vă spun că în acea perioadă plutea în aer o idee care a dispărut între timp: că realizarea ta umană depinde de realizarea profesională și asta presupune să înveți, ca să ajungi un bun profesionist. Dacă vei fi un bun profesionist îți vei găsi un loc onorabil în lumea meseriilor, vei avea parte și de o viață frumoasă și de recunoaștere socială și de recompense materiale. Principalul nostru scop nu era să ne îmbogățim, era să ne perfecționăm și să ajungem cât mai buni și mai performanți. Restul erau considerate bonusuri, implicații, consecințe. La ora actuală, generațiile tinere ies cu idealul de a munci cât mai puțin și a câștiga cât mai mult”, a mai spus Dumitru Borțun, citat de republica.ro.

Foto: Profimedia Images

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo