Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

A CĂZUT DE LA ETAJUL 4 – Un tânăr băimărean, elev al Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a murit

Publicat cu

pe

Un elev al Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia a murit, după ce a căzut de la etajul patru. Tragedia s-a produs în această dimineață.

Trupul acestuia a fost găsit în fața clădirii. La scurt timp un echipaj al SAJ Alba a ajuns la fața locului, iar medicii au început manevrele de resuscitare. Elevul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul, scrie alba24.ro.

Potrivit surselor, elevul avea 15 ani și era din zona Maramureșului, din Baia Mare. Din câte se pare, elevul a fost prezent la apelul de dimineață, în haine militare, iar apoi a mers în cameră.

„Acolo s-ar fi schimbat în haine civile, iar la scurt timp a fost găsit căzut în fața clădirii, din interiorul curții, Colegiului Militar Național Mihai Viteazul din Alba Iulia.  Camera elevului este situată la etajul patru. Trupul a fost transportat la morga Spitalului Județean Alba.

Potrivit unor surse din cadrul unității de învățământ, elevul ar fi lăsat un bilet de adio, în camera sa. Biletul de adio ar fi fost adresat familiei sale. De asemenea sursele susțin că elevul nu s-ar fi acomodat cu regimul și sistemul de învățământ militar”, mai scrie alba24.ro.

foto alba24.ro

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo