CS Minaur a obținut, pe teren propriu, cea mai importantă victorie din acest sezon, în fața echipei SCM Craiova, care pierduse doar de două ori în acest sezon înaintea meciului disputat azi în etapa a 12-a a Ligii Florilor.
Ambele echipe au început greu jocul ratând multe atacuri. Oapetele au fost în permanență la conducerea meciului, dar au intrat la pauză cu avantaj minim (12-13). Repriza a doua a continuat după același tipar, cu SCM Craiova la timonă CS Minaur să preia pentru prima dată conducerea în acest meci abia în min. 52 (24-23). Oaspetele nu au mai avut reacție și băimărencele au dominat finalul meciului impunându-se la trei goluri diferență.
Minaur, care a ratat 4 aruncări de la 7 metri, a jucat în acest meci cu mai multă determinare decât adversarele, iar revenirea în echipă, după o absență îndelungată cauzată de o accidentare serioasă, a angolezei Magda Cazanga s-a cunoscut din plin, atât în ofensivă, cât și în apărare.
Craiova a prins o zi foarte slabă, doar Curmenț, De Paula, Bojcic și Milosvlejic ridicându-se la înălțimea așteptărilor. Cristina Burcea Zamfir s-a accidentat destul de serios în min. 57 și a părăsit terenul într-un picior.
CS Minaur – SCM Craiova 29-26 (12-13)
CS Minaur: Pandzic (7 intervenții, a apărat un 7m), Mihiș (6 intervenții) – Ujkic 1/2, Tănasie 4/7, Ianăși 2/2, Da Costa 0/2, L. Popescu, Cazanga 7 (2 din 7m)/9, Lundback 3 (1 din 7m)/6, Borș 1/1, Spugnini 5 (3 din 7m)/5, Pavlovic 6/12. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu.
SCM Craiova: Curmenț (5 intervenții, a apărat un 7m), Zoqbi De Paula (8 intervenții, a apărat 3 de 7m) – Cace 3/4, Milosvlejic 7/11, Mugosa 2/5, Bojcic 7/7, Milic, Vâlcan 0/1, Malovic 0/1, Krpez 3 (2 din 7m)/4, Jipa 0/1, Resetar, Burcea Zamfir 2/7, Pașcan 2/5. Antrenori: Bogdan Burcea, Florentina Stanciu, Sorin Toacsen.
Aruncări de la 7 metri: 9-3, transformate 5-2. Au ratat: Tănasie, Cazanga, Lundback, Pavlovic/ Mugosa. Minute de eliminare: 6-10.
Au arbitrat: A. Constantin (București) și L. Gal (Harghita). Observator: B. Anton (Iași).