Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

PROTEST – Medicii de familie solicită revenirea la tarifele stabilite pentru ultimul trimestru din 2023

Publicat cu

pe

Medicii de familie din București și Ilfov au cerut revenirea imediată la tarifele pentru servicii medicale stabilite în ultimul trimestru al anului 2023 și încheierea actelor adiționale pentru întregul an 2024 la valorile actuale de punct. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat recent valorile punctelor per capita și pe serviciu în asistența medicală primară, stabilind că punctul per capita este de 7,7 lei, iar punctul pe serviciu medical în asistența medicală primară este de 6,2 lei.

Într-un comunicat de presă, Asociația Medicilor de Familie București a solicitat public revenirea imediată la tarifele stabilite pentru ultimul trimestru din 2023 și încheierea de acte adiționale pentru tot anul 2024 la valorile actuale de punct. Medicii de familie avertizează că propunerile de norme ale contractului-cadru pentru 2024, publicate recent de CNAS, ar putea duce la scăderi semnificative ale veniturilor cabinetelor, cu impact negativ asupra asistenței medicale primare și ambulatoriului de specialitate. Potrivit acestora, decizia ar putea determina închiderea unor cabinete și o reducere semnificativă a activității celor rămase, afectând grav sectorul medical.

Reprezentanții medicilor de familie subliniază că, în contextul deficitului grav de medici, cu peste 4.000 de colegi plecați să-și practice profesia în alte țări europene, deciziile recente amenință să aducă sistemul de sănătate la un pas de colaps, iar declarațiile recente ale prim-ministrului privind medicii de familie sunt percepute ca lipsă de respect și necunoaștere a realităților sistemului de sănătate românesc.

Actualitate

YHP Logo