Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ITM MARAMUREȘ – Control legat de comercializarea și păstrarea articolelor pirotehnice

Publicat cu

pe

Acţiune de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea şi depozitarea/păstrarea articolelor pirotehnice.

Acţiunea de control a fost realizată de către inspectorii de munca din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş în perioada 06.12.2021 – 07.01.2022. Obiectivul acţiunii de control a constat în identificarea tuturor agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice şi verificarea respectării de către aceştia a prevederilor legale în vigoare, referitoare la:
• autorizarea agenţilor economici conform legii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie;
• autorizarea ca pirotehnicieni a lucrătorilor care efectuează operaţii cu articole pirotehnice;
• existenţa documentelor prevăzute de lege privind mişcarea articolelor pirotehnice, respectiv intrarea şi ieşirea din gestiune a acestora;
• autorizarea transportului articolelor pirotehnice, conform prevederilor legale;
• autorizarea depozitarii articolelor pirotehnice, respectarea cantităţilor aprobate pentru a fi depozitate;
• etichetarea articolelor pirotehnice conform legii şi existenţa instrucţiunilor de utilizare în limba română.

„S-au realizat verificări la un numar de 14 agenţi economici, care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice, constatându-se 3 deficiente pentru care s-au aplicat 3 sancţiuni şi au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate.
Prin monitorizarea realizării măsurilor dispuse, inspectorii de muncă se asigură că angajatorii din domeniu au implementat măsurile necesare la locurile de muncă”, informează reprezentanții ITM Maramureș.

Actualitate

YHP Logo