Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

RUGBY – Franţa a remizat pe teren propriu cu Italia (13-13), în Turneul celor Şase Naţiuni

Publicat cu

pe

Naționala Franței a jucat la egalitate cu Italia pe teren propriu, într-un meci cu scorul de 13-13 (10-3), marcând astfel prima remiză în istoria Turneului celor Șase Națiuni la rugby, desfășurat duminică la Lille.

După înfrângerea suferită în prima etapă împotriva Irlandei (17-38) și victoria strânsă obținută împotriva Scoției (20-16) acum două săptămâni, echipa antrenată de Fabien Galthié a avut o nouă prestație sub așteptări.

Ambele echipe au reușit câte un eseu, o transformare și două lovituri de penalitate în meciul de la Lille, în care „Les Bleus” au rămas în zece jucători înainte de pauză, după eliminarea lui Jonathan Danty.

Franța ar fi putut fi învinsă duminică, dacă italianul Paulo Garbisi nu ar fi ratat o lovitură de penalitate ușoară în repriza a doua, pierzând astfel șansa Italiei de a obține prima victorie împotriva Franței începând din 2013. Ultima dată când Franța a pierdut un meci pe teren propriu în fața Italiei a fost în 1997 (scor 32-40).

Actualitate

YHP Logo