Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

LIGA ZIMBRILOR – CS Minaur a pierdut la Constanța și luptă în continuare cu șanse mari pentru locul 3

Publicat cu

pe

CS Minaur a pierdut derby-ul din deplasare cu CSM Constanța din etapa 19 și are șanse mici de a-și păstra titul de vicecampioană, dar mari pentru a câștiga medalia de argint. Gazdele s-au impus fără emoții, probabil, la un scor mai mic decât diferența de valoare din teren.

Minaur a jucat de la egal la egal cu adversarii doar până în min. 17 (7-7), după care a mai marcat până la pauză doar trei goluri, dar a încasat zece (17-10, min. 30). Soarta meciului fiind în mare proporție decisă, repriza a doua a fost fără prea mare suspans. Băimărenii au reușit să se apropie la trei goluri diferență (30-27, min. 57), dar a fost prea puțin pentru a pune sub semnul întrebării victoria dobrogenilor.

Singurul de la CS Minaur care a jucat la nivel înalt în acest meci a fost pivotul Robert Nagy (9 goluri din 9 aruncări). De partea cealaltă, prin evoluția din prima repriză, a contribuit decisiv la desprinderea decisivă a gazdelor portarul Dan Vasile, un produs al Academiei de Handbal Minaur Baia Mare.

CSM Constanța – CS Minaur 33-28 (17-10)

CSM Constanța: D. Vasile (12 intervenții, a apărat un 7m), Rusu – Nistor 3/4, Al. Andrei 3 (2 din 7m)/4, Chikovani 2/2, G. Ilie 2/2, Aliokhin 3/4, Căbuț 4/5, Drăgan 2/3, L. Caba, Nikolic 1/2, Vegar, Stankovic 2/4, Ravnic 4 (2 din 7m)/5, Komogorov 6/7, Susanu 1/1. Antrenori: George Buricea, Ionuț Pușcașu.

CS Minaur: Terekhov (2 intervenții), Buzogany (5 intervenții) – Nagy 9/9, Botea 3/7, Vujovic 1/4, Cumpănici 2/5, Kotrc 4/6, Kozakevych 0/1, Cip 4/6, E. Pop 1/2, Mollino Da Silva 4/5, Fotache. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.

Au arbitrat: Mihai Pârvu (București) și Mihai Potirniche (Buzău). Observator: Sabin Ciurea (Craiova) .
Aruncări de la 7 metri: 4-1, transformate 4-0. A ratat: Vujovic. Minute de eliminare: 20-16. În min. 54, Mollino Da Silva (Minaur) a văzut cartonașul roșu pentru trei eliminări de două minute.

foto Facebook CSM Constanța

Actualitate

YHP Logo