Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SOLOTVINO – Reprezentanți ai Baroului Maramureș și ai serviciului Salvamont Maramureș, prezenți la o întâlnire pe tema gestionării situațiilor de urgență între România și Ucraina

Publicat cu

pe

Consulatul României la Solotvino (Ucraina) a primit vizita domnului Mihailo Laba, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, însoțit de o delegație a conducerii Centrului aviatic de suport al Poliției Naționale din Ucraina și conducerea Comunității Teritoriale Solotvino, ocazie cu care au fost abordate aspecte concrete privind derularea unor proiecte în domeniul operațiunilor de salvare, evacuare medicală, protejarea frontierei de stat și asigurarea protecției civililor în zona noastră de activitate.
„Prezenți la reuniune din partea română și a reprezentanților conducerii Baroului Maramureș și ai Serviciului Salvamont Maramureș, au fost prezentate subiecte utile ce vizează implementarea unor proiecte transfrontaliere între România și Ucraina, în domeniul siguranței cetățenilor, în care principalii beneficiari sunt locuitorii aflați pe ambele maluri ale Tisei.
În egală măsură, au fost discutate aspecte vizând derularea unor schimburi de experiență deosebit de utile și activități comune între experții români și ucraineni, preponderent pe acțiuni de salvare, evacuare medicală, monitorizarea traficului, activități comune de prevenție, protejarea populației civile.
Creșterea și extinderea cooperării pe întreg ansamblul gestionării situațiilor de urgență între România și Ucraina, în regiunea unde ne desfășurăm activitatea, poate reprezenta valoare adăugată în ceea ce privește siguranța și protejarea populației civile”, transmit reprezentanții Consulatului României la Solotvino.

Actualitate

YHP Logo