Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

GRINDEANU – Care este situația drumului expres Satu Mare-Baia Mare-Bistrița-Suceava

Publicat cu

pe

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a prezentat azi la Beclean (jud. Bistrița-Năsăud) situaţia drumului expres al Nordului, care ar urma să fie construit pe traseul Oar-Satu Mare-Baia Mare-Bistrița-Suceava.

“Avem următoarea abordare pe tot ceea ce înseamnă acest drum expres al Nordului şi aceasta este de tipul următor şi aş vrea să discutăm de întreg traseul. Vorbim prima dată de Oar – Satu Mare, care este în licitaţie în acest moment. Deci avem un segment în licitaţie. A doua bucată, de la Satu Mare la Baia Mare, este un protocol prin care s-a descentralizat şi a mers către autorităţile locale, în speţă către Consiliul Judeţean. De la Baia Mare până la Bistriţa vorbim de două tronsoane, până la Dej şi de la Dej la Bistriţa şi aici aşteptăm studiul de fezabilitate să fie finalizat undeva în septembrie”, a afirmat ministrul Transporturilor, citat de news.ro.
Sorin Grindeanu a mai adăugat că este nemulţumit de cei care lucrează pe tronsonul Bistriţa-Suceava.
”Şi acum vine partea de la Bistriţa spre Suceava, unde, din păcate, cei care fac studiul de fezabilitate nu se înscriu într-un ritm care să ne mulţumească, şi anume, în aprilie trebuie să predea acest studiu de fezabilitate, după ce s-a mai prelungit de două ori. Chiar îmi aduc aminte că undeva la începutul anului 2022 la Consiliul Judeţean au venit şi ne-au explicat cât de vitezi sunt şi cât de repede pot să facă acest studiu de fezabilitate. Să ştiţi că nu am niciun fel de tresărire, dacă nu se înscriu, dincolo de penalităţi, să intrăm într-o zonă prin care putem să reziliem acest contract”, a explicat Sorin Grindeanu.

Actualitate

YHP Logo