Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

AZI-NOAPTE – Cutremur mediu în zona seismică Vrancea

Publicat cu

pe

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al Judeţului Giurgiu a anunțat că în această noapte, în zona seismică Vrancea, Buzău, s-a produs un cutremur mediu cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare şi pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la o adâncime de 141,9 km.

„Astfel de evenimente sunt imprevizibile şi de aceea fiecare persoană trebuie să cunoască măsurile de protecţie în caz de cutremur şi regulile ce trebuie respectate, atât înainte de producerea acestuia, cât şi pe timpul sau după ce mişcarea seismică a trecut. Printre acestea, se numără înainte de producerea unui cutremur fixaţi mobilierul de un perete sau de un alt element de construcţie solid, deoarece, în timpul unei mişcări seismice, se poate deplasa,  amplasaţi obiectele grele, care vă pot răni, în partea de jos a încăperilor, asiguraţi-vă o minimă rezervă de urgenţă formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat de radio portabil, acumulatori şi medicamente de bază (rucsacul de urgenţă), cunoaşteţi locurile în care sunt poziţionate întrerupătoarele, siguranţele electrice, robinetele pentru apă şi gaze, precum şi modul lor de manevrare, participaţi la exerciţiile de pregătire organizate la locul de muncă, respectiv stabiliţi cu membrii familiei un plan de protecţie în caz de cutremur. Fiecare trebuie să ştie ce are de făcut în cazul în care s-ar declanşa o mişcare seismică”, a anunțat ISU Giurgiu.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo