Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎN JUDEȚUL VECIN – Accident cu cinci victime în urma coliziunii dintre un autoturism și un autocamion

Publicat cu

pe

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul a fost oprit temporar azi temporar pe DN 19A, în zona localității Supuru de Jos, județul Satu Mare, în urma unui accident produs între un autoturism și un autocamion.

Conform informațiilor transmise de PresaSM, un șofer, în vârstă de 39 de ani, din Acâș, aflat la volanul unui autocamion marca Volvo, a schimbat direcția de mers la stânga și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Mitsubishi, înmatriculat în Ucraina, condus de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, cetățean ucrainean, din Odessa.

Cele două vehicule au intrat în coliziune, iar autoturismul s-a rostogolit pe suprafața carosabilă, rezultând rănirea a doi copii și doi adulți, cetățeni ucraineni, aflați în Mitsubishi. Victimele au fost preluate de către echipaje de prim-ajutor din cadrul SMURD și Serviciul de Ambulanță al Județului Satu Mare și transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare.

Actualitate

YHP Logo