Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

FRAUDĂ INFORMATICĂ – O maramureșeancă de 72 de ani a rămas fără 36.500 de euro

Publicat cu

pe

Ieri, 13 mai, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș s-a prezentat o femeie în vârstă de 72 de ani, victimă a infracțiunii de înșelăciune în mediul online.

Primele verificări efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au relevat faptul că, dorind să obțină un împrumut pentru a nu pierde dobânda depozitelor pe care le avea, ar fi conferit credibilitate mesajelor unei persoane despre care credea că o cunoaște, care și-a însușit calitatea de  expert financiar. În schimb, în spatele acestor mesaje transmise pe o rețea de socializare, se afla o altă persoană, care ar fi determinat-o să instaleze pe telefonul mobil o aplicație de control la distanță. La scurt timp și-a dat seama că i-au fost desființate trei depozite, prejudiciul fiind de aproximativ 36.500 euro.

„În ultima perioadă se constată o creștere a sesizărilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în mediul online. Internetul a fost inundat de oferte care promit câștiguri imediate și substanțiale, cu un efort minim. Multe dintre acestea au ca bază folosirea în mod nelegitim a imaginilor unor personalități cunoscute și a unor companii, prin care utilizatorii sunt induși în eroare, transmit reprezentanții IPJ Maramureș”.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale atrag din nou atenția asupra înșelăciunilor prin oferte de investiții‼

  • Nu dați curs anunțurilor referitoare la realizarea de investiții, achiziție de acțiuni, criptomonede, care sunt prezente pe rețelele de socializare!
  • Nu dați curs instalării unor aplicații care oferă acces de la distanță unei terțe persoane la smartphone-ul personal!
  • Nu instalați, la recomandarea unor terțe persoane, aplicații prin care se oferă posibilitatea realizării unor investiții de capital!
  • Verificați veridicitatea datelor prezentate: de regulă, entitățile bancare din România și companiile consacrate nu postează anunțuri de investiții pe rețelele de socializare!
  • Dacă aveți suspiciuni în privința acestor anunțuri, sesizați de îndată Poliția!

Actualitate

YHP Logo