Ioana Laura Pristăviță (Gloria Bistrița) a decis să spună adio handbalului la finalul acestui sezon. Cu o carieră remarcabilă în care a bifat peste 30 de selecții la echipa națională, Laura Pristăviță a jucat și pentru fosta echipă HCM Baia Mare când aceasta reprezenta o forță în handbalul feminin românesc, în perioada 2012-2016, cu care a câștigat, printre altele campionatul, Cupa României și Supercupa României. De asemenea a jucat cu formația băimărenă în Champions League fiind extrem de iubită de suporteri atât pentru jocul prestat, cât și pentru calitățile umane pe care le posedă.
Bistrițeanca Laura Pristăviță este căsătorită cu Constantin Pristăviță, fostul jucător de rugby de la CSM Știința Baia Mare, și este mama unui băiețel.
Laura va apărea pentru ultima dată pe teren într-un joc oficial sâmbătă, 18 mai, în meciul Gloria Bistrița-CSU Știința București și a postat un mesaj emoționant pe Facebook, pentru a marca acest eveniment important din viața ei:
„Acest sezon e unul special pentru mine și va rămâne mereu în inima mea din mai multe puncte de vedere .
Sâmbătă, pentru mine va fi ultimul meci oficial, e ultima dată când îmbrac echipamentul și intru pe teren. Mă bucur ca sunt acasă și ca o fac pentru această echipă și pentru orașul ce mi-a făcut cunoștință cu acest sport. E o decizie ce am luat-o cu mult timp înainte, dar am luat-o cu mare bucurie și împlinire, am avut parte de o carieră foarte frumoasă și consider ca acest an a venit ca o răsplată pentru munca mea și pot spune stop cu mâna pe inimă și să privesc cu entuziasm următorul capitol din viața mea.
Aștept cu mare nerăbdare acest final, dar îmi e și frică de întâlnirea cu voi, e un moment emoționant pentru mine și aș vrea să pot zâmbi pe tot parcursul meciului, dar știu ca o să fie și lacrimi ce nu o să le pot stăpâni.
Așa ca o glumă dar și ca rugăminte, vă rog să fiți veseli, glumeti și blânzi cu mine în această zi .
Vă mulțumesc pentru tot!!!”
Marius CÎMPIAN