Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

INEDIT – Muzeul de Mineralogie organizează drumeție pe Creasta Cocoșului

Publicat cu

pe

Sâmbătă, pe 8 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, un moment de importanță globală, consacrat anual la data de 5 iunie, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Societatea Geologică a României, Asociația EcoLogic și Clubul de Turism Creasta Cocoșului, vă invită să vă alăturați unei experiențe de neuitat, în frumoasa arie naturală protejată Creasta Cocoșului.

”Plecarea este programată pentru ora 09:00, din fața Sălii Sporturilor „Lascăr Pană”. Un autobuz, pus la dispoziție de către organizatori, va fi acolo pentru a vă transporta. Pentru cei care preferă să vină cu mașina, vă așteptăm să vă alăturați grupului, la ora 09:30, de la Hanul din Pasul Gutâi.

Pentru a vă bucura pe deplin de experiența montană, vă rugăm să veniți pregătiți având echipamentul adecvat, inclusiv bocanci, îmbrăcăminte potrivită pentru munte, o pelerină de ploaie și suficientă apă și mâncare pentru prânz.
În cazul în care vremea se anunță capricioasă, vă rugăm să verificați website-ul Muzeului de Mineralogie, în data de 7 iunie. Dacă condițiile meteo nu vor fi favorabile, drumeția din 8 iunie va fi reprogramată. Așteptăm cu nerăbdare să petrecem împreună o zi minunată în mijlocul naturii!”, transmite Muzeul Județenea de Mineralogie.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo