Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

APIA – Se apropie termenul limită pentru depunerea cererii de plată în Campania 2024

Publicat cu

pe

Fermierilor din Maramureș li se reamintește că se apropie termenul limită pentru depunerea cererii de plată în Campania 2024. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Maramureș reamintește fermierilor că 7 iunie 2024 este ultima zi în care pot depune cererile de plată pentru accesarea intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă în Campania 2024.

„Atenție! Față de anii precedenți, depunerea nu va fi prelungită cu o perioadă în care fermierii să poată înregistra cererile cu aplicarea de penalități. În situația în care cererea de plată este depusă ulterior datei limită de 7 iunie 2024, aceasta este considerată inadmisibilă. Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online. Fermierii pot veni la centrele locale/județene ale APIA pentru semnarea cererilor sau pot semna cererile folosind semnătura electronică, cu anunțarea în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) a funcționarului desemnat cu gestionarea cererii.

Este foarte important ca fermierii să verifice cu deosebită atenție informațiile înscrise și documentația depusă, înainte de închiderea Cererii de plată pentru Campania 2024. Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a pentru a asigura un flux continuu în procesul de depunere a cererilor de plată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în zilele de 01 și 02 iunie 2024, centrele județene/locale ale APIA vor avea program de lucru normal”, precizează APIA Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo