Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

CRIZĂ UCRAINA – România nu e în situaţia de a intra în război

Publicat cu

pe

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, exclude varianta unei mobilizări, precizând că România nu este în situaţia de a intra în război chiar dacă Rusia ar invada Ucraina şi că această ţară nu şi-a mobilizat rezerviştii. El a precizat că pentru cine vrea să facă Armata statul are mai multe variante şi că revenirea la stagiul militar obligatoriu nu este o opţiune.

Vasile Dîncu a fost întrebat, duminică, la emisiuniea Insider Politic, de către jurnalistul Sebastian Zachmann, cât de îngrijorat ar trebui să fie că îl cheamă ”la oaste”.

“Nu ar trebui să fiţi îngrijorat deloc. În primul rând, pentru că România, ca membră a unui sistem defensiv puternic, cel mai puternic, care este NATO, în acest moment, nu este în situaţia de a intra în război, în orice situaţie în care să zicem Federaţia Rusă, în cel mai prost scenariu, ar intra în Ucraina. A spus-o şi Stoltenberg recent, Tratatul NATO prevede posibilă intervenţie militară doar în cazul ţărilor, dacă este atacată o ţară care este membră a NATO. (…) Ucraina încearcă să devină membră NATO, dar nu are încă acest statut. În al doilea rând, dacă vă uitaţi pe ştirile internaţionale, deşi a fost destul de rară această ştire, Ucraina nu şi-a mobilizat nici ea rezerviştii. Ea este  atacată şi nici ea nu şi-a mobilizat reverziştii aşa încât nu este cazul în acest moment”, a afirmat ministrul Apărării.

El a menţionat că pentru cei care vor să facă Armata există şi alte opţiuni.

“Avem pentru cei care vor să facă armată, avem alte variante, de exemplu, înscrierea de voluntari, este un sistem modern, un sistem NATO, în care pentru a suplimenta forţa de rezervă de care este nevoie, pe lângă rezerviştii care există, avem nevoie şi de rezervişti care se înscriu într-un sistem, primesc o pregătire militară de scurtă durată şi care beneficiază şi de anumite resurse, o soldă pe timpul cât îşi desfăşoară activitatea ca civil la locul lor de muncă”, a explicat ministrul.

El a menţionat că mai este o variantă şi anume stagiul militar voluntar.

“Mai avem şi altă variantă, alternativă la serviciul militar obligatoriu, nu am lansat-o încă, dar este un proiect de-al nostru care mi se pare un proiect foarte interesant şi foarte frumos, stagiul militar voluntar. Adică, avem o formulă pe care  vom lansaîn viitor pentru tinerii care vor să facă un stagiu de pregătire militară şi să ştiţi că sunt mulţi, am primit pe Facebook, după ce am vorbit despre asta, am primit sute de mesaje. E un alt tip de armată, e armată mai pe termen scurt. S-ar putea să fie şi stagii mai scurte şi mai multe într-un an sau doi sau maxim trei luni de zile, vom vedea”, a explicat Vasile Dîncu. El a precizat că cei care se înscriu în acest program vor primi 2700 de lei perioada de pregătire şi 1500 de lei pentru când nu este convocat.

Întrebat dacă se pune problema revenirii la stagiul militar obligatoriu, ministrul Apărării a răspuns: ”În niciun caz, aceasta nu este o opţiune pentru noi în acest moment”. El a explicat că nu este o opţiune nici din punct de vedere economic, nici din punctul de vedere al nevoilor noastre.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo