Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

LITORALUL PENTRU TOȚI – Tarifele încep de la 35 lei pe noapte. Vezi lista hotelurilor înscrise în program

Publicat cu

pe

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat o nouă ediție a programului social „Litoralul pentru toți”, desfășurat între 31 mai și 20 iunie. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program.

„Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, românii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 35 de lei pe noapte de persoană, cazare fără mic dejun, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 100 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 200 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter”, scrie transilvaniabusiness.ro.

Rezervările se pot face direct la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. La fel ca în edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

Lista hotelurilor inscrise in Programul Litoralul pentru toti

foto Agerpres

Actualitate

YHP Logo