Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

SURPRIZE – Localitățile din Maramureș unde avem primari noi

Publicat cu

pe

Scrutinul din data de 9 iunie a adus mai multe schimbări în comunele din județ. Sunt localități unde nu te-ai fi așteptat la o schimbare, câștigând oameni la care nu te-ai fi așteptat. Ce este de menționat este că PSD a pierdut mai multe primării, multe dintre acestea fiind luate de liberali, dar nu numai.

Localități unde avem primari noi sunt Asuaju de Sus, Băița de sub Codru, Bocicoiu Mare, Cupșeni, Recea, Săcel, Suciu de Sus, Băiuț (unde Viorica Maciuc a pierdut surprizător primăria, locul ei fiind luat de o tânără de 35 de ani, poate cel mai tânăr primar din Maramureș), Târgu Lăpuș (unde Mitru Leșe nu a mai candidat pentru un nou mandat), Șieu sau Petrova (Ion Petrovai pierde primăria după câteva mandate în fruntea comunei). Interesant este că la Asuaju de Sus avem primar nou după ce fostul primar, Vasile Boitor, nu a mai candidat. El spera ca locul său să fie luat de Nitu Șandor, dar nu a fost să fie. Asuaju de Sus este comuna care de la înființarea ei nu a avut decât un singur primar, pe Boitor, iar acum îl are pe Vasile Dulf. Tot ca fapt inedit, la Groși actualul primar, Boltea Daniel, a obținut 100% din voturi (1424 de voturi).

Baia Mare, rezultate partiale DĂNCUŞ IOAN-DORU 10.822 (23,45%)
BOGDAN IONEL-OVIDIU 8.424 (18,26%)
CRISTIAN BRIAN 7.855 (17,02%)
CIRŢ MIRCEA 7.429 (16,1%)
PAP ZSOLT-ISTVAN 3.726 (8,07%)
ANGHEL CRISTIAN 3.037 (6,58%)
PÎRVĂNOIU COSTEL 1.632 (3,54%)
HODOROGEA BOGDAN 725 (1,57%)
CIUCĂ SEVER-IULIAN 437 (0,95%)
ZAINEA SERGIU-FLORIAN 406 (0,88%)
HERŢEG CĂLIN-GHEORGHE 406 (0,88%)
BARBUR FLORIN-GHEORGHE 318 (0,69%)
POP LIVIU-MARIAN 289 (0,63%)
DOLHA MIRCEA 276 (0,6%)
GROZA CĂLIN-FLORIN 195 (0,42%)
FILIP CLAUDIU-GHEORGHE 169 (0,37%)

Sighetu Marmatiei rezultate partiale MOLDOVAN VASILE 5.619 43,92%
ONIŢA-IVAŞCU MARIA-DANIELA 2.772 21,66%
CURMEI IRINA-ADRIANA 1.987 15,53%
OROSZ KRISZTOFER-LEVENTE 1.220 9,53%
IUGA NICOLAE 521 4,07%

Tautii Magheraus rezultate partiale MARINESCU DUMITRU 3.219 75,76%
GIESSWEIN CRISTIN 295 6,94%
MIHOLCA ANAMARIA-CECILIA 244 5,74%
ROGOZ VIOLIN 195 4,59%
COSTIN ŞTEFAN-ANDREI 178 4,19%
MUJA RAUL-DAN 118 2,78%

Borsa rezultate partiale
TIMIŞ ION-SORIN 5.018 54,81%
DANCI SANDA-SORINA 2.230 24,36%
ROMAN DINU 1.242 13,56%
TIMIŞ SORIN 230 2,51%
IVAŞCO TIBI 208 2,27%
TIMIŞ TRAIAN-REMUS 184 2,01%
MIHALI VASILE-SORIN 44 0,48%

Baia Sprie rezultate partiale BÎRDA SEBASTIAN-ALIN 3.327 54,71%
PAŞCA DORIN-VASILE 2.021 33,23%
SABO SIMION-DORIN 733 12,05%
Rezultate partiale Grosi BOLTEA FLORIN-DANIEL 1.424 100%
Suciu de Sus rezultate partiale TODORAN IONEL 962 48,32%
PAŞCA VIOREL 662 33,25%
BODEA IOAN-CIPRIAN 335 16,83%
CHINDRIŞ LUCIAN 32 1,61%

Presedinte CJ rezultate partiale ZETEA GABRIEL-VALER 75.868 36,84%
ŞTEŢCO GABRIEL-BOGDAN 62.191 30,2%
POP DARIUS 17.638 8,56%
IVAN DAN 12.992 6,31%
PINTÉR ZSOLT-ISTVÁN 11.747 5,7%
POP NADIA-MARIA 7.394 3,59%
IVAŞCO ALINA 4.573 2,22%
OPRIŞ DUMITRU-CRISTIAN 3.674 1,78%
PONDE ELENA-SIMONA 3.088 1,5%
FILIP MARIANA-FLORENTINA 1.870 0,91%
ROPAN MIHAI 1.307 0,63%
MORARIU CĂLIN-TEODOR 1.194 0,58%
CÎMPEAN CORNELIA 829 0,4%

Rezultate partioale CL Baia Mare
Partidul Social Democrat 10.631 23,14%
Partidul Național Liberal 8.546 18,6%
ALIANȚA DREAPTA UNITĂ USR – PMP – FORȚA DREPTEI 6.775 14,75%
PARTIDUL VERTICALA NOUĂ 5.745 12,51%
UNIUNEA DEMOCRATA MAGHIARA DIN ROMANIA 4.543 9,89%
Alianța pentru Unirea Românilor 3.244 7,06%
ALIANȚA DREAPTA UNITĂ USR – PMP – FORȚA DREPTEI 1.559 3,39%
PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA 995 2,17%
PARTIDUL REÎNNOIM PROIECTUL EUROPEAN AL ROMÂNIEI 886 1,93%
Partidul Ecologist Român 737 1,6%
PARTIDUL UMANIST SOCIAL LIBERAL 544 1,18%
Partidul Alternativa Dreaptă 457 0,99%
ZAINEA SERGIU-FLORIAN 435 0,95%
Partidul National Conservator Român 381 0,83%
Partidul Verde 332 0,72%
PARTIDUL PATRIOȚILOR 128 0,28%

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo