Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

UDMR, succes istoric în Maramureș la alegerile din 9 iunie

Publicat cu

pe

Pe 9 iunie UDMR a obținut un succes istoric în Maramureș, reușind să obțină ceea ce și-a propus înainte de alegeri. Oficialii UDMR Maramureș spun că este vorba despre „un rezultat nemaivăzut de 20 de ani a fost obținut în întreg județul. Am reușit să ne îndeplinim obiectivul principal de a reveni în Consiliul Județean. Am câștigat primăria în Câmpulung la Tisa, am câștigat în Coltău, și am reușit să creștem numărul consilierilor noștri în tot județul. La Sighetu Marmației, Seini, și Târgu Lăpuș, am dublat numărul consilierilor noștri locali, iar la Baia Mare, conform calculelor noastre, vom avea al treilea consilier, ceea ce ne va spori puterea. La Ocna Șugatag, am obținut un succes deosebit, astfel că după opt ani putem trimite doi consilieri în consiliul local”.
„Suntem recunoscători pentru sprijinul acordat tuturor celor care au avut încredere în UDMR, de la cea mai mică localitate până la reședința de județ. Alegătorii noștri ne-au dat un mandat puternic, iar această încredere o vom onora prin munca noastră în folosul comunității”, spun cei de la UDMR. Interesant este că UDMR va avea din nou trei consilieri locali în Consiliu Local Baia Mare, ceea ce și-au și dorit de fapt.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo