Connect with us
Descarcă aplicația

TEHNOLOGIE

SECURITATE – DNSC a publicat recomandări pentru protecţia datelor personale şi financiare în sezonul vacanţei

Publicat cu

pe

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), prin intermediul proiectului naţional de conştientizare #SigurantaOnline, vin cu o serie de recomandări esenţiale dedicate utilizatorilor din România, pentru a-şi proteja datele personale şi financiare în sezonul estival.

Potrivit unui comunicat de presă al DNSC, transmis marţi AGERPRES, un prim sfat pentru utilizatori se referă la verificarea site-urile web înainte de a face rezervări. „Înainte de a introduce date sensibile pe un site web, verificaţi dacă site-ul este legitim. Căutaţi simbolul în forma de lacăt în bara de adrese şi asiguraţi-vă că adresa URL începe cu „https”. De asemenea, puteţi verifica recenziile site-ului web pe internet pentru a vedea dacă alţi utilizatori au avut experienţe pozitive sau negative”, precizează sursa citată.

În acelaşi context, se recomandă alegerea unei agenţii de turism de încredere atunci când urmează să fie planificată vacanţa.

De asemenea, specialiştii DNSC amintesc de ofertele de vacanţă „prea bune ca să fie adevărate” şi susţin că infractorii cibernetici se folosesc adesea de oferte irezistibile pentru a atrage victimele şi a fura banii sau informaţiile personale. „Fiţi sceptici faţă de ofertele care promit cazare de lux la preţuri foarte mici sau excursii gratuite”, îndeamnă experţii în securitate cibernetică.

În plus, sunt de evitat link-urile primite din surse necunoscute pe e-mail sau prin SMS, prin intermediul comunicărilor de pe social media, ori prin intermediul platformelor de tip chat (WhatsApp, Signal, Telegram etc.) şi, totodată, completarea datelor personale sau bancare la cerere pe acestea.

Pe lista recomandărilor se regăseşte şi folosirea autentificării în doi paşi. „Când faceţi rezervări online, utilizaţi o metodă de plată sigură. Asiguraţi-vă că aveţi activată autentificarea în doi paşi prin utilizarea a două elemente din următoarele categorii: ceva ce cunoşti (codul PIN, parola), ceva ce deţii (telefonul mobil, verificat prin parola transmisă prin SMS) şi ceva ce îţi aparţine (amprenta, recunoaşterea facială)”, se arată în comunicat.

Un alt sfat vizează protejarea propriilor dispozitive electronice prin instalarea unui software antivirus şi anti-malware actualizat. Nu trebuie uitată nici utilizarea unei parole puternice pentru conectare la contul de e-mail şi la alte conturi online.

„Reţelele WI-FI publice pot fi nesigure, aşa că evitaţi să le utilizaţi pentru a accesa informaţii sensibile, cum ar fi contul bancar sau cardul de credit. Dacă trebuie să utilizaţi o reţea Wi-Fi publică, utilizaţi o conexiune VPN (reţea privată virtuală) sau vă puteţi configura propriul hot-spot wireless. Alocaţi-vă timp pentru a examina activitatea bancară şi verificaţi tranzacţiile suspecte. Dacă depistaţi ceva ciudat la ATM, nu mai folosiţi acel aparat, nu permiteţi fotocopierea cardului şi acoperiţi ecranul ATM-ului când introduceţi PIN-ul. Nu postaţi informaţii despre vacanţa dvs. pe reţelele de socializare şi evitaţi partajarea locaţiei public. Revizuiţi setările de confidenţialitate pe conturile de social media. Infractorii cibernetici pot folosi aceste informaţii pentru a vă fura identitatea sau pentru a comite alte infracţiuni”, sunt alte îndrumări publicate de DNSC.

Nu în ultimul rând, dacă sunteţi victima unei fraude online, raportaţi-o imediat autorităţilor prin depunerea unei plângeri oficiale la Poliţie. În acelaşi timp, informaţi Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică fie telefonic la numărul 1911, fie prin e-mail la alerts@dnsc.ro, pentru a contribui la prevenirea unor astfel de incidente în viitor.

Proiectul naţional de educaţie digitală #SigurantaOnline este menit să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro, pentru a evita ca utilizatori din România să devină victime ale fraudelor informatice.

#SigurantaOnline este o iniţiativă a Poliţiei Române, DNSC şi ARB, la care s-au raliat şi alte entităţi public-private.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo