Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

BAIA MARE – Bărbat arestat după ce a lovit un polițist

Publicat cu

pe

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, la data de 25.06.2024, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului G.D.M. pentru săvârşirea infracțiunilor de ultraj.

”La data de 25.06.2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a solicitat Judecătoriei Baia Mare arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Din probele administrate rezultă că, inculpatul G.D.M., în data de 23.06.2024, în timp ce, în cadrul procedurii de identificare, traversa strada, pentru a se deplasa la autospeciala de poliție, în loc public, a lovit cu pumnul la nivelul feţei persoana vătămată, agent de poliție, care se afla în exercitarea atributiilor de serviciu, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 9-10 (nouă-zece) zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, la aceeași dată, inculpatul G.D.M., în timp ce se afla în loc public, respectiv pe stradă, în cadrul procedurii de imobilizare a sa în vederea încătușării, a agresat fizic persoana vătămată, agent de poliție, care se afla în exercitarea atributiilor de serviciu, respectiv, de la sol, i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu piciorul în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 5-6 (cinci-șase) zile de îngrijiri medicale. Precizăm că toate activităţile procedurale desfăşurate până în prezent nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo