Connect with us
Descarcă aplicația

Fără categorie

ÎNVĂȚĂMÂNT – Ministerul Educaţiei a lansat un apel de proiecte pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar

Publicat cu

pe

Ministerul Educaţiei anunţă lansarea apelului de proiecte „Schema de granturi PNRAS – Runda a II-a (seria a III-a)”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care are ca obiectiv prevenirea şi reducerea abandonului şcolar, informează AGERPRES.

Astfel, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pot obţine granturi pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar la nivel gimnazial, îmbunătăţirea rezultatelor obţinute de elevi la evaluarea naţională de clasa a VIII-a, precum şi pentru îmbunătăţirea tranziţiei de la învăţământul secundar inferior la cel superior.

„Apelul vizează unităţile de învăţământ gimnazial de stat cu risc ridicat şi mediu de abandon şi părăsire timpurie a şcolii (PTŞ), eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS – Runda a II-a (seria a III-a), care pot aplica în nume propriu sau prin intermediul autorităţilor publice locale în vederea creşterii accesului şi participării grupurilor dezavantajate la educaţie şi pentru consolidarea competenţelor, pentru educaţie remedială şi pentru accelerarea învăţării”, afirmă sursa citată.

Alocarea financiară totală a prezentului apel de proiecte este de 105 milioane de euro, fără TVA.

Cererea de finanţare se va depune exclusiv online, prin platforma web dedicată disponibilă, până 31 iulie 2024, însă platforma va fi accesibilă pentru depunerea proiectelor începând cu 9 iulie.

„Unităţile de învăţământ care au primit finanţare în runda I şi runda a II-a (seria I şi seria II PNRAS) nu sunt eligibile pentru acest apel. De asemenea, unităţile de învăţământ care au în ciclul gimnazial sub 50 de elevi şi care nu au obţinut finanţare în cadrul apelului PNRAS Şcoli Mici, dar se regăsesc în Anexa 17, sunt eligibile pentru prezentul apel”, precizează Ministerul Educaţiei.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo