Creșterea de joi a ofertei comerciale de valută a permis leului să aprecieze față de euro, în timp ce alte monede din regiune înregistrau scăderi, provocată de tensiunile la nivel mondial din piețele pe acțiuni.
Cursul euro a coborât de la 4,9704 la 4,9690 lei, în timp ce transferurile se realizau în culoarul 4,968 – 4,97 lei.
Ritmul modificărilor indicilor ROBOR este unul lent, cu două săptămâni înainte de ședința de politică monetară a BNR.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,80%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 5,87 la 5,86% iar cel la 12 luni s-a oprit la 5,91%.
Pentru a acoperi găurile uriașe din buget, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat joi cu 1,87 miliarde lei, prin redeschiderea unei emisiuni cu scadența în ianuarie 2026, randamentul mediu annual fiind de 6,02%. Valoarea programată a licitației a fost de 600 milioane lei.
Euro stagna în culoarul 1,0828 – 1,0859 dolari, valori apropiate de cele de miercuri. Investitorii așteptau publicarea datelor referitoare la piața muncii din Statele Unite, informații care influențează politica monetară a Rezervei Federale.
În piața locală cursul monedei americane a scăzut de la 4,5850 la 4,5785 lei.
Scăderea indicilor bursieri americani, cea mai mare cădere începând cu 2022, a înmulțit temerile investitorilor, care și-au majorat plasamentele în franci elvețieni și yeni japonezi.
Moneda elvețiană s-a apreciat la un minim de 0,9521 franci/euro, ceea ce a ridicat media acesteia de la 5,1659 la 5,2094 lei. Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,9171 la 5,90 lei.
Deprecierea metalului galben la 2.362,70 – 2.400,60 dolari/uncie a condus la scăderea prețului gramului de aur la 349,4549 lei. Evoluția se datorează marcării profiturilor de către comercianți.
În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 393,61 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,2971 zloți/euro.
Căderea burselor, proces început în Statele Unite și continuat apoi în Asia și Europa, a afectat performanța criptomonedelor. Bitcoin a scăzut la 63.838 – 65.609 dolari iar ethereum la 3.142 – 3.341 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00