Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

COVID19 – Aproape 3.000 de angajaţi municipali din New York, concediaţi vineri pentru că nu s-au vaccinat

Publicat cu

pe

Aproape 3.000 de angajaţi municipali din New York urmează să fie concediaţi vineri pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, încălcând astfel regulile impuse de Primăria locală lucrătorilor săi, informează cotidianul The New York Times.

Este prima concediere în masă motivată de această măsură ce va avea loc la New York, iar cei vizaţi sunt lucrători publici cărora le-a fost deja oferită o perioadă de prelungire pentru a se imuniza şi care nu au prezentat până la această dată dovada vaccinării împotriva COVID-19.

Acest număr reprezintă totuşi mai puţin de 1% din total angajaţilor din domeniul public, având în vedere că în administraţia locală sunt angajate circa 370.000 de persoane, dintre care aproximativ 95% au primit cel puţin o doză de vaccin, potrivit cifrelor publicate de cotidianul The New York Times.

Primăria oraşului american a cerut angajaţilor să se vaccineze cu cel puţin prima doză a unui ser anti-COVID-19 pentru a-şi păstra locurile de muncă şi a impus efectuarea ambele doze pentru toţi angajaţii noi.

Vineri, pe lângă prima tranşă de concedieri, reprezintă şi data limită pentru ca aproape o mie de angajaţi să demonstreze că s-au vaccinat şi cu a doua doză a unui ser anti-COVID-19.

În total, aproape 13.000 de lucrători municipali au cerut o perioadă de prelungire, invocând motive medicale sau religioase.

Actualitate

YHP Logo