Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

BINE DE ȘTIUT – Câte amenzi pentru lipsa rovinietei poți primi într-o lună

Publicat cu

pe

Precizări importante legate de amenzile pentru lipsa rovinietei. Actuala lege stabilește că un șofer nu poate fi sancționat de mai multe ori pentru aceeași abatere. Astfel, dacă a fost surprins o dată că a circulat fără rovinietă, nu va mai fi amendat pentru aceeași abatere decât după ce este înștiințat de autorități cu privire la primirea sancțiunii.

„Astfel, chiar dacă un șofer e înregistrat de mai multe ori că circulă fără rovinietă, va primi o singură sancțiune. Dar numai până când este înștiințat cu privire la amendă. Din momentul în care proprietarul mașinii primește prin poștă amenda, autoritățile vor avea dreptul să-l sancționeze din nou dacă e surprins fără rovinietă.

Amenda de rovinietă nu poate fi emisă la un interval mai mare de 4 luni din momentul în care a fost constatată abaterea. Astfel, dacă ne raportăm la acest termen maxim, un șofer nu poate primi mai mult de două amenzi de rovinietă într-un an”, scrie promotor.ro.

Actualitate

YHP Logo