Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

PROIECT – 17 stații noi de încărcare a vehiculelor electrice în județul Maramureș

Publicat cu

pe

Aleșii județeni au votat în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean (CJ) Maramureș proiectul de hotărâre prin care se aprobă realizarea unor stații de reîncărcare a vehiculele electrice pe rețeaua de drumuri județene.
Cele 17 stații noi de încărcare vor fi construite în următoarele localități: Ardusat, Ariniș, Cavnic, Fărcașa, Lăpuș, Mireșu Mare, Ocna Șugatag, Ruscova, Săcel, Seini, Suciu de Sus, Strâmtura, Șomcuta Mare, Șișești, Târgu Lăpuș, Ulmeni și Vadu Izei.

„Valoarea proiectului este de 5.094.649,30 lei, din care aproximativ 3 milioane de lei vor fi finanțate din Fondul de Mediu, iar durata de realizare a lucrărilor este de 18 luni.
Proiectul va fi realizat prin participarea Consiliului Județean Maramureș la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități”, informează reprezentanții CJ Maramureș.

Actualitate

YHP Logo