Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

CU MARI EMOȚII – CS Minaur câștigă la limită meciul de la Mioveni

Publicat cu

pe

Norocul a fost, în sfârșit, de partea echipei CS Minaur, care de-a lungul campionatului a pierdut câteva puncte importante pe care le-a avut în mână. De data aceasta, în meciul disputat în deplasare cu CS Dacia Mioveni 2012 băimărencele au avut și șansă reușind să se impună, în extremis, în partida din cadrul etapei a 17-a, chiar dacă nu au jucat prea bine.

Fără Laslo, A. Popa și Borș (toate accidentate), CS Minaur a dominat autoritar prima repriză și o bună parte din partea a doua a jocului. Apoi, în min. 50, gazdele au egalat pentru prima dată (20-20) și mai apoi chiar au preluat conducerea (22-21, min. 56). Argeșencele au fost în avantaj și în min. 59 (23-22), dar băimărencele au marcat în continuare de două ori, golul victoriei fiind înscris de Jelena Lavko. Dacia Mioveni a avut la dispoziție 35 de secunde pentru a egala, dar Cristina Boian, singură pe extrema dreaptă nu a reușit să o învingă pe Amra Pandzic.

CS Mioveni – CS Minaur Baia Mare 23-24 (13-17)

CS Mioveni: M. Ion, Andreea Polocoșer – Porohniuc, Nițu, A. Predoi, Vizuete 2 (din 7m), Georgescu 11 (8 din 7m), I. Ivan, Beșleagă, A. Ivan, Tomescu, Cârjan 3, Lisewska, Lazăr, Boian 4, R. Nicolae 2. Antrenor: Goran Kurtes.

Minaur: Pandzic, Enache – Lavko 5 (3 din 7m), Burlachenko 1, Severin 2 (1 din 7m), Cioca 2, Tănasie 3, Petruș 4, Kerekes, Zych 3, Țîrle, Fujita 3 (1 din 7m), Anca Polocoșer 1. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu.

Actualitate

YHP Logo