Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SPAȚIU – Trei astronauţi chinezi au revenit pe Pământ după o perioadă record petrecută în spaţiu

Publicat cu

pe

Cei trei astronauţi ai misiunii Shenzhou-13 au revenit pe Pământ, sâmbătă, după şase luni petrecute pe Staţia Spaţială Chineză, informează AFP.

Este vorba despre o nouă etapă reuşită pentru Beijing în cadrul programului său spaţial ambiţios prin care vrea să concureze cu Statele Unite, Europa şi Rusia.

După ce a declanşat paraşuta roşie şi albă, capsula de revenire unde se afla echipajul – format din o femeie şi doi bărbaţi – a aterizat cu puţin îniante de ora 10.00 (2.00 GMT) în deşertul Mongoliei (nordul Chinei).

„Capsula de revenire a Shenzhou-13 a aterizat cu succes”, s-a anunţat la televiziunea de stat CCTV.

Imaginile în direct la CCTV au arătat aterizarea capsulei într-un nor de praf. Echipele de la sol s-au apropiat de capsulă cu elicopterul.

Echipa de la sol a aplaudat astronauţii care au declarat pe rând că se simt „bine”.

Cu 183 de zile petrecute în spaţiu, echipajul a doborât recordul naţional precedent pentru un sejur spaţial, care a fost de 92 de zile şi a fost stabilit în 2021, cu ocazia misiunii cu echipaj uman Shenzhou-12.

Echipajul a fost fomrat din trei piloţi ai armatei: comandantul Zhai Zhigang (55 de ani), colega sa Wang Yaping (42 de ani) şi Ye Guangfu (41 de ani) care a efectuat primul său zbor.

Denumită de chinezi Tiangong („Palatul celest”), dar cunoscută şi după acronimul englezesc CSS, construcţia Staţiei trebuia terminată până la finalul lui 2022.

Asemănătoare ca dimensiune cu Mir, durata sa de viaţă trebuie să fie de 15 ani.

Actualitate

YHP Logo