Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

DECIZIE – Destinația fostului Centru de Planificare Familială din Baia Mare va fi schimbată

Publicat cu

pe

Aleșii județeni s-au întrunit astăzi în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș, în cadrul căreia au aprobat depunerea proiectului ”Reabilitare, extindere pe verticală și schimbare de destinație din clădire medicală în sediu administrativ”, din municipiul Baia Mare, str. Moldovei, nr. 14, spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.

„Prin implementarea acestui proiect, se va îmbunătăți eficiența energetică a acestei clădiri, având în vedere faptul că vor fi realizate lucrări de reabilitare, izolare termică și, totodată, se va crea un spațiu mai mare prin extinderea pe verticală și recompartimentarea interioară a clădirii.
Odată ce lucrările de modernizare și extindere vor fi finalizate, destinația clădirii va fi schimbată din sediu medical în sediu administrativ și aici va fi mutat sediul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Maramureș.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.120.600,71 Lei, cu TVA, și va fi finanțat prin PNRR”, informează reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

 

Actualitate

YHP Logo