Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

PTF SIGHET – Refugiații ucraineni continuă să vină în România

Publicat cu

pe

Azi, 22 aprilie, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 929 persoane și 198 autovehicule. Din cele 929 persoane, 689 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil sau de protecție temporară în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.

Reprezentanții autorităților informează că, în data de 21 aprilie, lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au depistat două persoane, cetățeni ucraineni, care au trecut frontiera ”verde” din Ucraina în România. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.
Pompierii maramureșeni au transportat două persoane, cu autospeciala din dotare, însoțite de un jandarm, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș. De asemenea, alte patru persoane au fost transportate cu autospeciala din dotare, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, însoțite de un voluntar, la Gara CFR Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul la Cluj-Napoca și București.
În prezent nu sunt persoane cazate în tabăra operaționalizată de pompierii maramureșeni la Sighetu Marmației. Sunt asigurate 160 locuri pentru cazare, care pot fi suplimentate în funcție de evoluția situației.
Polițiști, jandarmi și polițiști locali sunt prezenți în zona limitrofă a punctului de trecere a frontierei pentru a se asigura că cetățenii veniți din Ucraina nu sunt expuși victimizării. În sprijinul jandarmilor maramureșeni sunt prezente efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov.
Sunt asigurate și identificate în alte locații (pensiuni, hoteluri, locații ale cultelor religioase, locații ale autorităților administrației publice locale, unități de învățământ etc.) peste 8.900 locuri de cazare pentru cetățenii din Ucraina. Locurile de cazare pot fi suplimentate în funcție de evoluția evenimentelor și a fluxului de persoane în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.
Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare are un grad de ocupare de 15%. Nu sunt cazate, în prezent, persoane de cetățenie ucraineană.

Actualitate

YHP Logo