Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,3%, respectiv 51,2%). Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu peste 20% populația tânără de 0-14 ani (3836 mii față de 3195 mii persoane).

Procesul de îmbătrânire demografică continuă comparativ cu 1 ianuarie 2021, remarcându-se o scădere ușoară (de 0,2 puncte procentuale) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creștere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani și peste) în totalul populației.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 117,5 (la 1 ianuarie 2021) la 120,1 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2022).

Vârsta medie a populaţiei a fost de 42,0 ani, cu 0,1 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2021. Vârsta mediană a fost de 42,5 ani, în creştere cu 0,3 ani faţă de 1 ianuarie 2021.

La 1 ianuarie 2022, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,9%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,1%, iar la cele de sex feminin de 8,7%, precizează hotnews.ro.