Connect with us
Descarcă aplicația

Fără categorie

Isterie in Ucraina dupa ce Angelina Jolie a renuntat la sani

Publicat cu

pe

Mastectomia actritei americane Angelina Jolie le-a determinat pe multe ucrainence sa se preocupe de starea lor de sanatate si sa-si faca un control medical la glandele mamare.

In clinici si laboratoare specializate din Ucraina se programeaza zilnic sute de femei, care cer teste genetice. “Acum, in fiecare zi ne suna peste 50 de femei care se intereseaza de posibilitatea de a face testele pe care si le-a facut Angelina Jolie”, au declarat reprezentanti ai unei clinici specializate din Kiev, unde se fac teste care verifica activitatea genelor BRCA1 sau BRCA2.

Metoda este practicata in clinicile ucrainene de circa 10 ani, insa inainte aceasta nu se bucura de interes, afirma medicii ucraineni.

“In cazul unei inclinatii ereditare si a unor gene BRCA1 sau BRCA2 pozitive, decizia de a face mastectomie este una rationala, pentru ca scade major probabilitatea de a dezvolta cancer”, explica chirurgul Ivan Smolanka, citat de Agerpres. Potrivit lui Smolanka, in Ucraina “problema este alta: cum sa convingi femeile sa nu amane tratamentul atunci cand cancerul a fost deja descoperit”. “De multe ori, dupa diagnostic, pacientele dispar luni de zile, se duc pe la tot felul de vraci si ajung la medic cand nu se mai poate face nimic”, si-a exprimat regretul chirurgul ucrainean.

Angelina Jolie a suferit recent o operatie pentru extirparea ambilor sani, pentru a preveni aparitia cancerului. Vedeta a luat aceasta decizie dupa ce testele genetice au relevat ca riscul ca ea sa dezvolte cancer mamar este de 87%.

Potrivit Angelinei Jolie, decizia de a-si impartasi public povestea a fost determinata de dorinta ei de a convinge alte mii de femei sa apeleze la solutii preventive.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo