Gigi Becali – Marirea si decaderea agramatului fudul, eroul natiei romane

“Singura autoritate pe care constiinta individuals nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la îndoiala e autoritatea morala.” – Andrei Plesu

George – Gigi Becali este un produs de presa, o inventie a jurnalismului de tip tabloid care intr-un moment de hiatus a decis ca trebuie sa scoata la rampa un altfel de personaj din mondenul dambovitean. Si cum divele siliconate erau in greva, blonda cu alunita si Maruta inca nu erau inventati, in urma unui reportaj despre oieritul urban, un producator disperat dar cu fler a gasit personajul care urma sa faca drumul de la maretie la decadere.

Biografia lui George Becali este de notorietate, fiind prea putini romanii care stiu cine sunt Plesu, Paleologu sau Constantinesco, dar in mod sigur opt romani din zece stiu cine este celebrul proprietar de stane, latifundiar si oligarh postdecembrist.

In acest context, in tara tuturor posibilitatilor, un agramat si incoerent, avand un debit verbal de nestapanit, a ajuns vedeta nationala. Cum a putut face avere acest personaj banal, care spre deosebire de oligarhii scoliti care au spoliat Rusia, pune punct intre nume si prenume in declaratia de avere scrisa cu corecturi si greseli? Nimic mai simplu intr-o tara guvernata de haos si lipsita de respect fata de lege.

Pornit de la un capital datorat oieritului si blugilor turcesti vanduti la pachet cu guma Turbo in anii ’90, un Becali mediocru dar ancorat in mentalitatea taranului roman a inceput in mod instinctual sa cumpere pamant cu ghiotura, stiut fiind ca in filosofia rurala a avea cat mai mult pamant inseamna avere, fala si notorietate.

Cine auzise de George Becali, devenit Gigi la sfatul varului Ioan-Giovani, inainte de  2003? Daca-si vedea de familie, credinta si lungul nasului, astazi Becali era un cetatean oracare, a carui notorietate nu ar fi depasit o carciuma din Voluntari. Dar… dupa cum spune vorba din popor “romanul nu-i prost de ajuns daca nu-i si fudul”, personajul mioritic cu guba a decis ca are nevoie de staif si toale de firma.

A urmat achizitionarea clubului Steaua de la fratii Paunescu, palatul decorat tiganeste de pe Aleea Alexandru, Maybachul si  mai multe firme, fostul cioban devenind un antrepenor postdecembrist cu notorietate.

In acel moment presa flamanda si dornica de senzational a inceput sa pompeze in imaginea omului Becali, facandu-l peste noapte un apostol al birunitei si exemplu de reusita in viata. Chiar si atunci parcursul becalian inca nu era de prime time, dar prost sfatuit si vanitos, oierul s-a infipt in politica si mai apoi in speculatii imobiliare care aveau sa-l duca intr-un final pe drumul Golgotei.

Contrar cinstei pe care o afiseaza ostentativ, Gigi Becali s-a prezentat intr-o dimineata plin de  tupeu si curaj la Ministerul Apararii, pe holurile in care bantuia foamea si deznadejdea. Evident ca nu era cu mainile goale, asupra lui fiind remarcata o desaga de cioban plina cu cash, caci pentru taranul roman obligatiunile sau filele de cec nu au greutate.

In doi timpi si trei miscari, oierul a batut palma cu un ministru hraparet si un general rupt in fund, perfectand un schimb de terenuri in urma caruia armata statului a pus batista pe tun, asociindu-se cu un soldat neinstruit care mananca branza de oi la dejun, pranz si cina.

Intre timp, societatea a evoluat, unchii si matusile din UE cerand rudei sarace din Balcani sa scoata toalele la scuturat, iar mizeria ascunsa timp de 15 ani sub imitatia de covor persan produs la Istambul sa fie luata la puricat. Coana Justitie s-a trezit din somnu-i letargic, cerand cu fermitate armatei de purtatori de roba sa cheme la interviu pe unii dintre cei care si-au lasat mizeria pe caldaramul Bucurestilor, asemenea cainilor vagabonzi.

S-au intocmit liste vizate de marinarul chior, iar cei care pe langa avere mai aveau si nesimtirea sa miste in front au fost desemnati ca si tapi ispasitori ai natiunii. In tot acest context, Gigi Becali este doar o victima a propriei sale vanitati, a orgoliului impins dincolo de masura, a presei mercenare si flamande, a politicienilor si chiar a lui Dumnezeu, care nu a mai tolerat iluzoria asociere a divinitatii cu abjectul Gigi, suspectat de a fi unul dintre clientii Spitalului 9.

Asa se face ca la Inalta Curte de Casatie nu a contat cate case a construit sinistratilor, cate biserici si manastiri a ctitorit, cate icoane tine pe pereti, faptul ca a urcat anual in patru labe muntele Athos sau ca a baut brudershaft cu presedintele. Becali a fost condamnat si merge la inchisoare alaturi de ministrul corupt al Armatei si generalul degradat, urmand sa-si plateasca greselile proprii prin pocainta si penitenta fortata.

Seara, pe aproape toate posturile nationale, ciuvicii si ciutacii care saptamana trecuta il criticau, ironizau, balacareau sau denigrau pe ciobanul patron faceau front comun in a-si exprima consternarea si stupoarea fata de decizia instantei supreme. De neinteles pozitia unor lideri de opinie, care in loc sa salute fermitatea justitiei si intrarea in normalitate, incercau sa prezinte argumente ca poate… adica de fapt… si totusi… Gigi Becali nu ar fi cel mai negru drac din Romania, fiind multi altii care ar merita sa fie inchisi inaintea marelui om politic si businessman de succes.

Psihoza va mai continua cateva zile, afland intre timp cu cine e coleg de arest, cum arata camera din viitorul domiciliu, ce marca de televizor i-au pus in celula, ce gardian a fost repartizat si daca acesta e stelist.

Intre timp, presa oportunista a inceput sa caute un substitut pentru timpul de antena becalian. Acum doua seri, la un post cu pretentii, intr-o emisiune care promoveaza nuditatea si tampenia ca sistem de valori, era deja scos de la naftalina un fost tutar de-al lui Nicu Ceausescu, un avorton cu nume rusificat care statea tolanit si emitea maxime si cugetari tembele, imbracat in sort, maieu si slapi.

Fara sa incerc sa fiu cinic, ii doresc lui George Becali sanatate, putere si intelegere, pana ce urmeaza sa-si revada in noua resedinta, verii, asociatii si pe toti hotii si banditii care au spoliat Romania. Iar pentru a-i da un motiv de gandire celui care a bantuit ostentativ timp de un deceniu vietile si mintile romanilor, inchei cu o maxima a marelui Emil Cioran care spunea ca “Numai Dumnezeu are privilegiul sa ne abandoneze. Oamenii nu pot decat sa-ti intoarca spatele.”

Stefan M.